Acasă Infracțional O femeie a străbătut țara pentru a fi alături de alesul inimii,...

O femeie a străbătut țara pentru a fi alături de alesul inimii, un bărbat din Bălteni, iar acum se întoarce acasă desfigurată de bătăile primite de la acesta

0

O poveste de amor s-a sfârșit dramatic pentru un bărbat din Bălteni și o femeie din județul Alba, care a străbătut țara pentru a fi alături de alesul inimii. După o scurtă conviețuire, bărbatul (39 de ani) a fost ”mutat” forțat la închisoare, acolo unde oamenii legii au decis să îl țină în frâu, după ce și-a desfigurat în bătăi iubita (46 de ani) și sechestrat-o.

La data de 8 ianuarie 2023, un echipaj de ordine publică al Secției 2 Poliție Rurală aflat în serviciu de patrulare în localitatea Bălteni, a depistat o femeie în vârstă de 46 de ani, din orașul Cugir, județul Alba, care locuiește fără forme legale în comuna Bălteni, care prezenta urme de violență și care a fost condusă la sediul Poliției Municipiului Vaslui pentru efectuarea de verificări. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii vasluieni au stabilit că, în perioada de 5-8 ianuarie 2023, un bărbat de 39 de ani, cu care persoana vătămată încerca să lege o relație de prietenie și la care aceasta se afla în vizită, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, ar fi agresat-o, deposedat-o de telefonul mobil și ar fi lipsit-o, fără drept, de libertate. Totodată, prezumtivul autor nu i-ar fi permis persoanei vătămate să părăsească locuința și ar fi agresat-o în mai multe rânduri”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui.

Drept urmare, de îndată ce se va pune pe picioare, adică după cele 7 – 8 zile de îngrijiri medicale cât au apreciat legiștii că sunt necesare pentru vindecare, femeia se va întoarce de unde a venit.

Amorezul violent a fost reținut de polițiști și dat pe mâna procurorilor, la solicitarea cărora magistrații au decis să-l țină la răcoare cel puțin 30 de zile, pe perioada cercetărilor, până la o sentință definitivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.