COMUNICAT DE PRESĂ
”În această dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, efectuează 85 de percheziții domiciliare la adrese de pe raza județelor Vaslui, Suceava, Neamț, Iași, Bacău, Constanța și Dâmbovița.
Astăzi, 11 decembrie a.c., peste 200 de polițiști, 100 de jandarmi și 40 de luptători de acțiuni speciale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pun în aplicare 85 de mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Vaslui, Suceava, Neamț, Iași, Bacău, Constanța și Dâmbovița.
În cauza în care au fost dispuse perchezițiile domiciliare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „contrabandă calificată„.
Ancheta este în curs de desfășurare, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui urmând a efectua cercetări în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a tuturor persoanelor implicate.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Acțiunea se desfășoară cu sprijinul Inspectoratelor de Poliție Județene Iași, Neamț, Bacău, Vrancea, Galați, Constanța și Dâmbovița, jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui și ai Grupării Mobile de Jandarmi Bacău precum și al Serviciilor pentru Acțiuni Speciale Vaslui, Iași, Neamț, Bacău, Vrancea și Galați”.