Scandal de pomină luni după-amiază, la Murgeni, acolo unde polițistul Marius Stan a fost lovit de familia unui minor care a încălcat măsura preventivă a arestului la domiciliu. Polițistul a vrut să îl ducă pe adolescentul de 16 ani la secția de poliție a orașului, dar a fost înconjurat de membrii familiei acestuia și agresat.
”Astăzi, 29 martie, ora 17.30, o patrulă de ordine publică a Poliției Orașului Murgeni, formată dintr-un polițist și un polițist local, a depistat în orașul Murgeni, județul Vaslui, un minor (16 ani) care nu respecta măsura preventivă a arestului la domiciliu.
În momentul în care membrii echipajului au încercat să-l conducă pe minor la sediul Poliției, pentru dispunerea măsurilor legale, au fost agresați de mai multe persoane prezente la fața locului.
Polițistul a fost evaluat și a primit îngrijiri medicale de la un echipaj de ambulanță solicitat la fața locului.
Persoana depistată a fost condusă la sediul Poliției Orașului Murgeni.
În cauză, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Barlad, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui.