S-a abătut potopul la Bârlad miercuri seară, când norii s-au rupt deasupra orașului. Ploile infernale au început în jurul orei 21.30 și au căzut necontentit până după miezul nopții.
Apele au acoperit străzile, au pătruns în magazinele de la parterul blocurilor și au cuprins autoturismele parcate pe domeniul public chiar și până la jumătate.
Sunt ani mulți de când bârlădenii nu au mai văzut o asemenea furie a naturii care să afecteze orașul de la un capăt la altul.
”O ploaie cum nu a mai fost poate niciodată în Bârlad. Pe Iorgu Juvara strada s-a transformat intr-un adevărat râu de munte, apa trecând și peste soclul gardului. Bucăți mari de asfalt au fost rupte și cărate în vale, curtea este plina de mâl și nisip, asta fiind pe deal! Ce este oare la Gară, în Centru, în Podeni, în Munteni, un adevărat dezastru. Toată apa de pe deal, în lipsa unei canalizări s-a scurs pe străzi catre partea de jos a orașului! Acum se vede limpede lipsa unui sistem de canalizare pentru preluarea apelor pluviale, care ar fi putut sa preia măcar o parte din această cantitate enormă de apă. Doamne ajută, ca doar el ne mai poate ajuta!” – este mesajul postat de consilierul municipal Corneliu Pleșu.
Echipe de la Aquavas Bârlad, de la Serviciul voluntar pentru situații de urgență din cadrul primăriei, pompieri militari din cadrul ISU Vaslui – Detașamentul Bârlad au ieșit pe teren pentru a monitoriza situația.
”În urma ploilor căzute in municipiul Bârlad, mai multe străzi, instituţii și gospodării au fost afectate. Pentru evacuarea apelor, Detașamentul de pompieri Bârlad intervine cu toate efectivele. În sprijinul pompierilor bârlădeni au fost trimise mai multe echipaje de intervenție de la Detașamentul de pompieri Vaslui și Secția de pompieri Huși. În acest moment, pompierii militari intervin pentru evacuarea apei care a afectat locuințele de pe strada Sahia. Acțiunea este în dinamică”, a transmis Marius Stanciu, purtător de cuvânt al ISU Vaslui.
Vom reveni cu amănunte.