Acasă Administrație publică Primăria Vaslui a luat în primire autobuzele electrice

Primăria Vaslui a luat în primire autobuzele electrice

0

În scurt timp, vasluienii vor putea călători cu primele autobuze electrice din județul Vaslui. Vineri, 10 decembrie, autoritățile locale din municipiul reședință de județ au luat în primire cele opt autobuze, achiziționate recent în cadrul proiectului privind ”Extinderea rutelor, traseelor, și stațiilor pentru transportul public de călători”.

Reprezentanții furnizorului SC Mercedez-Benz Trucks & Buses Romania SRL au fost prezenți la predarea noilor mijloace de transport către beneficiar, Primăria Vaslui, care a avut la fața locului pe primarul Vasile Pavăl, viceprimarul Lucian Braniște și pe membrii comisiei de recepție, ce au constatat îndeplinirea în totalitate a obligațiilor contractuale ale furnizorului. Prezenți la eveniment au fost și reprezentanții SC Transurb SA”, a declarat Clitemnestra Geanina Tofan, purtătorul de cuvânt al Primăriei Vaslui.

Fiecare autobuz are o capacitate de 67 de locuri. Urmează ca noile mijloace de transport în comun să fie asigurate și înscrise în circulație, iar Consiliul Local Vaslui să le transfere către Transurb.

Cele opt autobuze au costat 14.215.740 lei cu TVA. (Simona MIHĂILĂ)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.