Acasă Administrație publică Problema pârâului Delea, pusă pe masa Ministerului Mediului de deputatul vasluian Tudor...

Problema pârâului Delea, pusă pe masa Ministerului Mediului de deputatul vasluian Tudor Polak

0

Problemele pricinuite de pârâul Delea din Municipiul Vaslui au ajuns în atenția Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

Deputatul liberal Tudor Polak a anunțat ieri că i-a adresat o întrebare oficială pe acest subiect ministrului Tánczos Barna. Deputatul PNL a subliniat că investițiile la pârâul Delea reprezintă pentru el o prioritate, în legătură cu care s-a angajat în fața vasluienilor încă din campania electorală , asigurându-i pe aceștia că se va ține de cuvânt.

Tudor Polak

”Vasluienii știu foarte bine câtă vreme a fost neglijată și amânată orice transformare, vizibil necesară, a pârâului Delea. Pentru că îmi doresc, în numele vasluienilor care m-au trimis în Parlament, să rezolv această problemă, i-am formulat o întrebare oficiala domnului ministrul al Mediului, Apelor și Pădurilor, Tánczos Barna, în care i-am explicat situația pârâului Delea. Îmi doresc să găsim împreuna o soluție nu doar eficientă, dar și rapidă. Părâul Delea arată deplorabil, crează disconfort și nu aduce cinste municipiului nostru. Încă din campania electorală mulți vasluieni mi-au cerut să iau atitudine cu privire la pârâul Delea. Eu mă țin de cuvânt. Caut soluții și-mi asum ca într-un timp cât mai scurt, alături de Ministerul Mediului și instituțiile de resort, să le găsesc”, a transmis deputatul liberal. (Simona MIHĂILĂ)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.