Consiliul Județean, în parteneriat cu Muzeul Județean ”Ștefan cel Mare” Vaslui, organizează manifestarea culturală ”Ștefan cel Mare și moștenirea sa. 516 ani de la trecerea sa în veșnicie”.
Evenimentul va avea loc joi, 2 iulie, de la ora 10, la Ansamblul monumental ”Podul Înalt” din localitatea Băcăoani, comuna Munteni de Jos.
Manifestarea cuprinde alocuțiuni ale oficialităților, o evocare a personalității marelui domnitor, iar la final vor fi depuse coroane, jerbe și flori la Statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare.
”Manifestările pe care le organizăm de fiecare dată cu acest prilej sunt foarte importante pentru noi toţi. Şi, de aceea, dincolo de vremuri, care sunt mai bune sau mai rele, personalitatea marelui domnitor a fost un imbold pentru noi, de-a lungul timpului, și avem obligația de a menține proaspătă imaginea a ceea ce a fost, şi a ceea ce simbolizează Ştefan cel Mare pentru poporul român. În acest sens, vă invităm să ne fiți alături la această manifestare care va evoca faptele de eroism ale voievodului Ștefan cel Mare, pentru a le eterniza în memoria noastră colectivă”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.