de Simona MIHĂILĂ
Comuna Șuletea este în prag de sărbătoare. Toată suflarea așteaptă cu nerăbdare ziua de duminică, 15 august, când sute de șuleteni, adunați din toate zările pământului, acolo unde muncesc de ani de zile pentru a-și câștiga existența, se vor strânge în aceeași bătătură la o petrecere de zile mari.
Una în care vor avea ocazia să se îmbrățișeze după doi ani în care pandemia i-a ținut departe de casă, în care să se bucure unii de alții, să stea la aceeași masă, să depene amintiri și pună la cale viitorul.
De zile întregi, autoritățile comunei muncesc la foc continuu pentru a asigura cadrul ideal marii întâlniri.
”Ziua șuletenilor de pretutindeni” era săbătorită, până acum câțiva ani, pe 14 septembrie. Primarul Ciprian Robert Tamaș și-a dat seama însă că data este nepotrivită, deoarece șuletenii se adună la casele lor, alături de copii și părinți, în august, când în vestul Europei, acolo unde muncesc cei mai mulți dintre ei, este luna concediilor. Așa că a mutat-o pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului.
”Ziua șuletenilor de pretutindeni”, ajunsă acum la cea de a IV-a ediție, este una specială anul acesta, întrucât vine după o pauză în care comuna Șuletea a trecut prin disconfortul scenariului roșu impus de pandemia de coronavirus, prin restricții, prin boala care a afectat destui localnici, prin emoții, incertitudini și sentimentul că pandemia e fără sfârșit.
Dar, ”Adio pandemie, mergem la veselie!” – este vestea pe care primarul Tamaș le-a dat-o de curând locuitorilor, odată cu aceea că marea întâlnire nu mai suportă amânare.
Așadar, duminică, șuletenii sunt invitați cu mic, cu mare, la Teatrul de vară din Șuletea, De la ora 16.00 încep cântecul și voia bună, într-un spectacol ce va dura până la miezul nopții și de la care niciun muritor care se simte șuletean în cuget și simțire nu are voie să lipsească.
Capurile de afiș ale evenimentului sunt cel mai convingător argument că prezența trebuie să fie obligatorie: Mioara Velicu, îndrăgita cântăreață de pe meleaguri vasluiene și Igor Rusu, artistul din Republica Moldova care cucerește publicul de peste Prut cu o viteză amețitoare.
Spectacolul oferit șuletenilor de pretutindeni garantează calitate și atmosferă și prin prezența unor talente precum Formația Magic Jigălia, Ansamblul Mugurel, Elvis Petrișor Grigoruță, Bianca Ana-Maria Grigore sau Lorena Ioana Popa.
”Aștept cu sufletul la gură această sărbătoare! Este un eveniment mult așteptat de fiecare locuitor al comunei, de la cel mai mic, până la cel mai mare! Este un eveniment prin care noi, autoritatea locală, ne arătăm dragostea pe care le-o purtăm, atât celor de-acasă, dar mai ales celor din depărtări, care poartă în suflete mult dor! Mă bucur nespus că sunt primarul lor și voi face tot ce îmi stă în putință să-i aduc…ACASĂ!”, ne-a declarat primarul Ciprian Robert Tamaș.