Acasă Local Table inteligente, videoproiectoare și teren de sport cu nocturnă în Zorleni, la...

Table inteligente, videoproiectoare și teren de sport cu nocturnă în Zorleni, la cea mai modernă școală, inaugurată cu ocazia Micii Uniri

1

Mica Unire a fost sărbătorită în comuna Zorleni printr-un pas hotărât spre un viitor în care accesul la educație prin mijloace moderne va fi la îndemâna tuturor copiilor din comună.

Primărița Paula Hultoană a păstrat pentru 24 Ianuarie momentul inaugurării unei școli, modernizată prin fonduri PNDL, prilej cu care unitatea a intrat sub patronajul numelui celui care a înfăptuit unirea Principatelor Române: Alexandru Ioan Cuza.

Clădirea școlii a fost consolidată, au fost amenajate grupuri sanitare moderne, clasele au fost dotate cu mobilier adecvat, table inteligente și videoproiectoare.

Elevii vor avea la dispoziție de acum înainte și un teren de sport, prevăzut cu covor sintetic și instalație nocturnă.

”Această investiție a fost realizată prin PNDL, program care a contribuit la modernizarea comunei Zorleni. Numai aici au fost atrase prin PNDL investiții de peste 6 milioane de euro, demonstrând încă o dată importanța acestui program în dezvoltarea comunităților rurale”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Primărița Paula Hultoană a anunțat că au fost distribuite cele peste 1.000 de tablete și laptopuri elevilor și cadrelor didactice de la instituțiilor școlare existente pe raza comunei, iar foști dascăli ai Școlii nr.2 au primit Diplome de Excelență.

Printre invitații la eveniment s-au numărat, în afară de Dumitru Buzatu, președintele CJ, și deputatul Eduard Popica, precum și Ciprian Trifan, vicepreședintele CJ.

1 COMENTARIU

  1. De verificat cati bani au fost investiți în realitate si cât a primit Catavelea pentru lucrare. Se vehiculeaza ca a dat la primărita 200 de mii lei pentru lucrarea asta. La zorleni se fura ca in codru nu vrea nimeni sa facă o verificare. Nu este lucrare sa nu fie data spaga la primarita ca nu primeste nimeni altfel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.