Eveniment inedit la Muzeul Vasile Pârvan, care își așteaptă publicul la o expoziție de tablouri pictate cu vin. Vernisajul expoziției ”Când Arta întâlnește Vinul” are loc sâmbătă, 25 septembrie, la ora 18.00.
”Întâmpinăm toamna, un anotimp plin de culoare și bogăție, prin organizarea unui eveniment cultural de excepție, ce îl aduce în prim-plan pe jurnalistul Vasile Botnaru, din Chișinău. Pasionat de pictură, a petrecut timpul liber, încă din facultate, practicând această îndeletnicire. Așa, a ajuns, în urma unei provocări, să picteze cu vin. Originea acestei tehnici artistice este estimată o dată din perioada Renașterii, când se înlocuiesc acuarelele folosite în mod tradițional cu nuanțe obținute din vin. Rezultatul nu putea fi decât unul surprinzător: lucrări unice, atât de diferite, dar foarte interesante prin varietatea de motive descrise și prin nuanțele ușoare, de la roșu la violet, o gamă de culori ce nu au asemănare, reprezentative picturii în vin”, a declarat muzeograful Gabriela Albu, organizatorul expoziției
În cadrul acestui eveniment va avea loc și o prezentare de vinuri, unde participanții își vor delecta papilele gustative cu vinuri autohtone. Vor fi prezentate noțiuni introductive în arta degustării și istoria vinului în spațiul românesc.
Evenimentul, prezentat de Ionuț Andrei Năsui, va avea loc în aer liber, la Pavilionul Expozițional „Marcel Guguianu” Bârlad.
Accesul publicului la vernisajul expoziției este gratuit, cu respectarea normelor de distanțare socială.
Expoziția va putea fi vizitată, în perioada, 25 septembrie – 25 octombrie 2021, de marți până duminică, în intervalul orar 8:00 – 16:00.