Acasă Local Tânărul mort în fântâna muncea fără forme legale. Patronul firmei a făcut...

Tânărul mort în fântâna muncea fără forme legale. Patronul firmei a făcut un atac de panică și a fost dus la spital

0

Ancheta polițiștilor și a inspectorilor ITM, declanșată la Pușcași unde un tânăr de 21 de ani a murit după ce a căzut într-o fântână la săpăturile căreia muncea, a scos la iveală că bărbatul lucra fără forme legale în cadrul firmei tocmită pentru efectuarea lucrării.

Alături de el, la construcția fântânii mai lucra un bărbat, de asemenea, fără contract de muncă. La sosirea organelor de anchetă, acesta a fugit.

Firma respectivă este din comuna Lipovăț. Patronul acesteia a sosit de îndată la Pușcași, iar în momentul când a aflat că ”angajatul” său a murit, a făcut un atac de panică și a fost transportat la spital.

”Au fost declanșate cercetări de către inspectorii ITM. Firma riscă o amendă de 20.000 de lei pentru fiecare persoană depistată că lucrează fără forme legale de angajare. Urmează ca pe parcursul anchetei să fie sancționată și pentru alte abateri pe linie de securitate în muncă. Inspectorii noștri vor merge probabil la spital pentru a-i lua declarații patronului firmei”, ne-a declarat Gheorghe Chirvase, directorul ITM Vaslui.

Administratorul societății din Lipovăț s-a ales și cu dosar pentru ucidere din culpă, deschis de polițiști.

”De asemenea, va fi cercetat și pentru neluarea măsurilor legale de securitate în muncă, precum și pentru nerespectarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă”, ne-a declarat inspector Silvia Manta, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui.

Miercuri dimineață, un tânăr de 21 de ani a căzut într-o fântână în lucru. Tânărul făcea parte … CLICK PENTRU A CITI CONTINUAREA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.