Acasă Administrație publică Târg de jucării în Parcul Copou din Vaslui

Târg de jucării în Parcul Copou din Vaslui

0
Joi, 1 iunie, sunt aşteptaţi zeci de copii de la clasele primare cu tot felul de jucării, care nu le mai sunt necesare, dar care pot fi un cadou deosebit pentru alţii.
Centrul Cultural Județean Vaslui pregătește cea de-a VII-a ediție a Târgului de Jucării, eveniment găzduit de Parcul Copou, între orele 9-14.
„Și la ediția din acest an a Târgului de Jucării, copiii vor vinde, vor schimba sau vor dona propriile jucării, stimulându-le spiritul antreprenorial”, a spus Lucian Onciu, directorul Centrului Cultural Județean Vaslui.
Atmosfera la târg va fi întreţinută de profesorul de joacă Leo Magdan, cu diferite jocuri interactive, dar şi prezentarea spectacolului „Fetița de jucărie”, de Silvia Ghilaș.
Prezentatoarea acestui eveniment este actrița Mihaela Chiriac.
„Este nevoie de un asemenea eveniment, ca o reacție a unui fenomen, care e din ce în ce mai greu de oprit. Jocurilor virtuale au luat locul celor de altădată, în care cei mici au parte de socializare adevărată. Asistăm practic la un dezinteres al copiilor față de asemenea jocuri, în detrimentul tabletelor sau al telefoanelor mobile. N-o să contestăm niciodată beneficiile aduse de calculator, televizor, tablete, dacă sunt folosite cu limite. Jocurile copilăriei trebuie să fie cele desfășurate în aer liber, în care copilul socializează, aleargă, se implică în activitate”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.
Evenimentul va avea și un segment „donaţii”, unde participanții vor putea dona jucării și rechizite pentru copiii din satele vasluiene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.