Acasă Administrație publică Trafic restricționat pe strada Aurel Vlaicu din Bârlad

Trafic restricționat pe strada Aurel Vlaicu din Bârlad

0

În următoarea perioadă, nu se știe pentru cât timp, traficul auto este restricționat pe strada Aurel Vlaicu din Bârlad. Restricția a fost impusă încă de luni, dar Primăria Bârlad a făcut public acest lucru abia peste două zile, adică miercuri după-amiază.

Reprezentanții municipalității locale precizează că traficul rutier va fi închis circulației, pe segmente, ca urmare a reluării lucrărilor de asfaltare. Trecătorii sunt îndrumați să folosească rutele ocolitoare, iar riveranii sunt rugați să nu își parcheze autoturismele pe sectoarele pe care se efectuează lucrări și să permită accesul echipelor de muncitori în zonă.

„Strada Aurel Vlaicu este cel puțin la fel de dificilă, precum a fost strada Muzelor, atât din punct de vedere tehnic, cât și logistic. Avem canalizări, conducte de gaze naturale, rețele de telefonie și trotuare neliniare, motiv pentru care avem rugămintea ca cetățenii să înțeleagă și să se conformeze restricțiilor de circulație, pentru a nu întâmpina neplăceri și pentru a ne asigura că lucrările se vor termina cât mai repede. Este un nou test pentru constructor, dar și pentru noi ca cetățeni, pentru că trebuie să fim înțelegători”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.