Acasă Administrație publică Traseistul Iulian Groza și-a dat demisia din Consiliul Local Bârlad

Traseistul Iulian Groza și-a dat demisia din Consiliul Local Bârlad

0

Sfârșit de an cu surprize: Iulian Groza, ajuns consilier municipal pe listele PNL, și-a dat demisia din Consiliul Local Bârlad.

În notificarea privind demisia, fostul consilier precizează că se află în incompatibilitate, invocând în acest sens articolul 88, alineatul 1, litera C din Codul Administrativ. Deși se prezintă ca fiind jurist, lui Groza i-a scăpat faptul că articolul la care face trimitere se referă la bugetul unităților publice și nici nu are alineate.

Nu este clar, așadar, care este motivul pentru care Iulian Groza lasă scaunul de consilier municipal. Diverse surse vorbesc despre faptul că slujul exemplar cu care l-a onorat pe Nelu Tătaru, președintele PNL, va fi premiat cu un ciolan mai arătos decât funcția de consilier local pe care a ocupat-o până acum. Varianta cea mai vehiculată ar fi că Groza țintește postul de secretar de stat, dar fiindcă nu întrunește deocamdată condițiile necesare, va fi instalat temporar într-un scăunel ceva mai modest care îi va ușura transferul ulterior.

Iulian Groza a devenit membru PNL înainte de alegerile locale din 2020, după ce a zburat prin diverse partide politice: PRU, Pro România, Forța Națională, fiind văzut și în compania lui Viorel Cataramă, liderul Dreptei Liberale. (Simona MIHĂILĂ)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.