Acasă Local Trei noi actori la Teatrul ”Victor Ion Popa”. Îi puteți vedea în...

Trei noi actori la Teatrul ”Victor Ion Popa”. Îi puteți vedea în spectacolul ”A douăsprezecea noapte”, a cărui premieră are loc sâmbătă

0

de Simona MIHĂILĂ

Teatrul ”Victor Ion Popa” din Bârlad își invită publicul la un nou spectacol: ”A douăsprezecea noapte”, o comedie plină de intrigi pusă în scenă de regizorul Ștefan Alexiu, după piesa cu același nume a lui Shakespeare.

Premiera are loc sâmbătă, 1 octombrie, dar pentru cei foarte curioși, care vor să afle câte ceva înaintea vizionării spectacolului, Teodora Spînu, secretar literar al Teatrului ”V. I. Popa” a despicat puțin cortina ce se va ridica definitiv la ora 18.30.

Teodora Spînu

Scrisă în apropierea Crăciunului de la 1600, A douăsprezecea noapte, ca multe alte comedii shakespeariene, e bazată pe încurcarea identităţii unor personaje. Viola şi Sebastian, fraţi gemeni, scapă dintr-un naufragiu, dar niciunul nu ştie ce s-a întâmplat cu soarta celuilalt. Nucleul misterios al piesei este Viola, o tânără de viță nobilă, care nu ezită să-și asume un rol dificil într-o țară străină unde, pentru a supraviețui, trebuie să se dezbrace de atributele feminității, să-și suspende identitatea. Viola se travesteşte în băiat pentru a se angaja ca paj la curtea ducelui Orsino. Capricioasa Olivia

se îndrăgostește de ea, confundând-o cu tânărul paj al lui Orsino. Chiar și ducele Orsino îl privește cu admirație, încercând să-i decodifice farmecul aparte. De fapt, Olivia și Orsino se îndrăgostesc de puritatea Violei, în ale cărei cuvinte iubirea capătă greutate, devine veridică, se ancorează în absolut.

Din clipa în care Viola se travestește, apar o serie de situaţii comice, iar noi intuim, de la-nceput, că nimic grav nu se va întâmpla, în ciuda tuturor evenimentelor neaşteptate. Toate încurcăturile au loc în Illiria, un tărâm magic în care oamenii se îndrăgostesc cu-adevărat, vorbesc în fraze alese și ascultă înțelepciunile bufonilor. Ele vor fi rezolvate şi piesa se va încheia într-un echilibru perfect al armoniei şi al dragostei.

Chiar dacă și umorul își are moda lui, totuși, A douăsprezecea noapte își păstrează actualitatea, fiindcă este vorba despre eternele măști ale umanului.

Distribuția perfectă, culorile vii, muzica, decorul, costumele, ritmul alert, jocurile de limbaj (susținute de traducerea textului propusă de George Volceanov) sunt ingredientele perfecte ale unei rețete de succes!”.

Cine ratează premiera de mâine, poate veni la teatru joi și sâmbăta viitoare, când spectacolul se va juca din nou.

O bârlădeancă și doi băcăuani, noii actori ai Teatrului ”V.I. Popa”

Spectacolul regizorului Ștefan Alexiu vine la pachet cu încă o surpriză: debutul pe scena bârlădeană a trei tineri actori.

Teona Perju, Bianca Pascaru și Vlad Goranda au fost cooptați de curând în colectivul Teatrului ”V. I. Popa” și, înainte ca publicul să-i îi descopere pe scenă, am ”complotat” cu Teodora Spînu pentru a vi-i prezenta aici.

Teona Perju este bârlădeancă, are 23 de ani și a absolvit Facultatea de Teatru din cadrul Universității Naționale de Arte “George Enescu” din Iași.

Teona Perju

Încă de când eram mică mi-am propus să îmi transform pasiunea și atracția față de teatru într-un stil de viață, făcând zi de zi ceea ce-mi place, respectiv, să transmit oamenilor emoții pozitive, deoarece consider că a-ți canaliza starea de spirit către lucruri benefice face parte din menirea mea pe Pământ. Totodată, mă simt ca un bulgăre de energie, haioasă, cu mintea creață, serioasă, motivată, ambițioasă și punctuală. Iubesc să văd că aduc zâmbetul pe chipurile oamenilor, că pot oferi din energia mea pozitivă și să insuflu pofta de joacă. Mă hrănesc cu asta. Sunt omul care întotdeauna își pune întrebări, sunt profundă, greu de înțeles și câteodată îmi îngreunez singură drumul. Dragostea pentru teatru a venit încă de la o vârstă fragedă, în timp am experimentat mai multe ramuri ale artei (muzică, dans, teatru), în cele din urmă am ales actoria pentru că aici mă regăsesc pe mine și pe copilul meu interior. De micuță frecventam Teatrul Victor Ion Popa și observam cu sufletul la gură actorii, iar acum am onoarea să fiu pe aceeași scenă cu cei pe care-i stimam atunci și care strălucesc și acum”.

Bianca Pascaru

Bianca Pascaru este din Bacău. A absolvit studiile masterale din cadrul Universității Naționale de Arte George Enescu Iași, secția actorie – păpuși – marionete.

Chiar dacă am început să urmez cursuri de teatru în perioada liceului, pot spune că am fost mereu înconjurată de artă, în toate formele sale. Lucrez în mod constant pentru a-mi dezvolta abilitățile și pentru a fi cât mai bună în domeniul meu. Pe lângă rolurile interpretate în cadrul universitătii, am colaborat pentru diverse proiecte, atât pentru teatru dramatic, animație, dar și cursuri și ateliere pentru copii. Am pășit pe holurile facultății cu visul de a deveni o actrița demnă de respect, care să își facă meseria cu pasiune și implicare. Acum, după finalizarea anilor de studii și la începerea unui ciclu nou, pornesc în suflet cu același vis, dar cu speranța și încrederea că Teatrul Victor Ion Popa îmi va oferi oportunitatea de a-l îndeplini”.

Vlad Goranda

Vlad Goronda (25 de ani) este tot din Bacău și a absolvit Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, unde a studiat artele spectacolului – actorie.

Credem că Vlad Goranda a cunoscut teatrul în toate ”tainițele” sale, fie că vorbim de cabine, culise, croitorie sau scenă, devenite locuri numai bune de furat (cu ochiul, urechea și mintea) meserie. De ce credem asta? Pentru Vlad, ca mulți alți copii de actori, și-a deschis ochii spre scena teatrului cu mult înainte de a-i deschide spre scena vieții…

Să știți că părinții nu-și transmit doar ADN-ul biologic, ci și pe cel al talentului și al trăirilor artistice, iar pentru asta le mulțumim celor doi Goranda (Corina și Ion), actori ai Teatrului Municipal Bacovia, a declarat Teodora Spînu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.