Acasă Infracțional Un bărbat din Huși și-a racordat clandestin locuința la rețeaua de gaze,...

Un bărbat din Huși și-a racordat clandestin locuința la rețeaua de gaze, după ce fusese debranșat pentru neplată. Acum este arestat și cercetat penal

0

Un bărbat din Huși, al cărui apartament fusese deconectat de la rețeaua de gaze naturale, pentru neplată, s-a ales cu dosar penal după ce și-a racordat clandestin locuința la rețea.

Bărbatul, în vârstă de 68 de ani, a fost dat pe mâna poliției de operatorul de gaz, care au depistat în apartamentul acestuia instalația ilegală cu ajutorul căreia fura gaz.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii hușeni au stabilit faptul că, persoana bănuită de comiterea infracțiunilor ar fi avut întreruptă alimentare cu gaze de către furnizor, contorul ar fi fost blocat și ar fi fost sigilat, spre neschimbare. În luna iunie 2023, bărbatul cercetat ar fi deteriorat sigiliul aplicat pe conductă, ar fi montat o instalație clandestină, cu care s-ar fi racordat ilegal la conducta de gaze naturale și, astfel, ar fi sustras gaze naturale din rețea”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt la Inspectoratul Județean de Poliție Vaslui.

Hușeanul a fost reținut, după care, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii hușeni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.