Un bârlădean a vrut să le arate polițiștilor cât de curajos poate fi și a reușit. A ieșit la plimbare cu mașina liber ca pasărea cerului și s-a întors acasă pe jos, cu două infracțiuni la ”catastif” și dator statului român cu aproape 1.000 de euro.
Pe 30 septembrie, în jurul orei 15.00, individul, în vârstă de 42 de ani, a fost tras pe dreapta de polițiști, pe raza localității Trestiana, comuna Grivița. În momentul în care i-au cerut documentele la control, șoferul nu a avut ce să prezinte în afară de permis. Autoturismul nu era asigurat cu poliță de răspundere civilă auto, ultima fiind expirată în aprilie 2020, iar inspecția tehnică periodică era expirată din martie a aceluiași an. Polițiștii l-au amendat cu amendă contravențională de 4.900 de lei.
Tupeul bârlădeanului de a conduce pe drumurile publice o mașină aflată în afara legii avea și o explicație: omul dăduse peste cap câteva pahare. Observând că duhnește a alcool, polițiștii i-au pus fiola, rezultatul fiind 0.75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la Spitalul de Urgență ”Elena Beldiman”, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei.
”Curajosul” bârlădean riscă pedeapsa cu închisoarea, iar dacă o va primi, aceasta va fi cu executare.
Conform noilor reglementări din Codul Penal, conducătorii auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, care nu dețin permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, vor face închisoare cu executare, condamnarea cu suspendarea executării pedepsei nemaifiind posibilă.