Acasă Infracțional Un bătrân imobilizat la pat și-a găsit sfârșitul după ce casa i-a...

Un bătrân imobilizat la pat și-a găsit sfârșitul după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări

0

Un bătrân imobilizat la pat, din comuna Zăpodeni, și-a găsit sfârșitul după ce casa în care locuia a fost cuprinsă de flăcări.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului și dormitorul în care se afla bărbatul, de 78 de ani, precum și la două anexe învecinate.

”Pompierii au pătruns în locuință, au extras victima, însă, din nefericire, bărbatul era decedat. Soția acestuia, în vârstă de 78 de ani, a fost evacuată, aceasta suferind o intoxicație cu monoxid de carbon. Victima a fost asistată medical, iar după ce și-a revenit, a refuzat să fie transportată la o unitate medicală.
Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, echipajele de intervenție acționând cu mult profesionalism. Astfel a fost salvată jumătate din casă, dar și cele două anexe gospodărești”, a relatat Marius Stanciu, purtător de cuvânt al ISU Vaslui.


Au ars aproximativ 350 metri pătrați acoperiș din tablă pe astereală din lemn, circa 150 de metri pătraţi tavan construcție ușoară (gips carton, vată minerală, schelet metalic ușor și grinzi de lemn), zece ferestre și cinci uși din PVC, cinci canapele, piese de mobilier, bunuri electronice și electrocasnice, precum și alte materiale textile.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un coș de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile din apropiere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.