Un tânăr de 19 ani din Banca a fost reținut de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bârlad pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat (furt calificat, furt calificat în formă continuată și două tentative la infracțiunea de furt calificat), în perioada martie – iunie 2023, în municipiul Bârlad.
Una dintre ”loviturile” individului care locuia fără forme legale la Bârlad, a fost în noaptea de 9/10 mai 2023, cânt a pătruns pe timpul nopții, pe ușa lăsată deschisă, într-un apartament de pe strada Nicolae Tonitza, de unde a sustras un portmoneu cu bani și acte de identitate.
Ulterior, în perioada 20 – 28 iunie 2023, tânărul a intrat, pe timpul nopții, prin efracție, în mai multe autoturisme parcate în Bârlad, de unde a sustras diverse sume de bani și bunuri de valoare.
Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunilor este estimat la peste 6.000 lei.
Pe 28 iunie 2023, ca urmare a administrării probatoriului, față de tânărul cercetat a fost luată măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a tânărului.