În cadrul ”Maratonului vaccinării” desfășurat în municipiul Vaslui, autoritățile județene s-au preocupat să îmbine plăcutul cu utilul: l-au invitat pe Rareș Trufea, semifinalistul de la ”Românii au talent”, să cânte la centrul de vaccinare, amenajat în clădirea Muzeului ”Ștefan cel Mare”.
Tânărul vasluian a susținut un recital și a discutat cu prefectul Marcel Lăudatu, care i-a mulțumit că a acceptat să valideze, prin prezența și prestația sa, actul de vaccinare împotriva Covid – 19.
Dialogul, precum și o parte a recitalului pot fi urmărite AICI.
”Maratonul vaccinării” se desfășoară în timpi diferiți în județul Vaslui. În municipiul reședință de județ, prima parte a acțiunii s-a derulat sâmbătă și duminică, orașului Negrești i-a fost alocată ziua de duminică, în timp ce la Bârlad vor fi trei zile de vaccinare (pentru prima doză). Prima a fost ieri, urmând ca centrul de vaccinare să fie iarăși la dispoziția bârlădenilor în zilele de 22 și 23 mai.
Cea de a doua etapă a maratonului este dedicată rapelului. (Simona MIHĂILĂ)