Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din municipiul Vaslui, a fost reținut de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, după ce le-a incendiat casa prietenilor, doi frați de 42, respectiv 53 de ani.
În urmă cu câteva zile, cei trei s-au luat la ceartă, după care agresorul s-a dus la locuința fraților, a stropit-o cu benzină și i-a dat foc.
Din fericire, s-a intervenit la timp, așa încât au ars câteva bunuri, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 1.000 de lei.
”Față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior acesta fiind prezentat Judecătoriei Vaslui, care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui.