UPDATE: In aceste momente, reprezentanții Horeca se afla la Primăria Bârlad. Primarul Dumitru Boros si-a aratat disponibilitatea pentru un dialog.
Stire initiala: În aceste momente, mai mulți deținători de restaurante, baruri și cafenele din Bârlad, angajați din sectorul HORECA protestează pe platoul din spatele Bisericii Domneasca împotriva deciziei Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vaslui de a-i obliga pe aceștia să-și suspende activitatea până pe 19 martie, din cauza creșterii ratei de infectare cu COVID la 3,18 la mia de locuitori.
Hotărârea CJSU Vaslui a fost dată vineri, patronii de restaurante având la dispoziție doar câteva ore. După cum s-au exprimat unii dintre ei, anunțul fost resimțit ca o ”lovitură în cap”. Aproape toate restaurantele din Bârlad aveau programate astăzi și mâine petreceri pentru Ziua Femeii, evenimente pentru care se aprovizionaseră cu produse alimentare, cele mai multe perisabile. Peste noapte, toate evenimentele, între care și nunți sau botezuri, au fost anulate.
La București, unde rata de infectare a impus din nou restricții dure, autoritățile le-au dat reprezentanților HORECA un răgaz de 72 de ore pentru a-și epuiza stocurile și de a-și onora obligațiile contractuale cu clienții.