Acasă Administrație publică (VIDEO) Casa de la Bârlad a familiei lui Cuza va deveni muzeu....

(VIDEO) Casa de la Bârlad a familiei lui Cuza va deveni muzeu. Imobilul, recent restaurat, a fost inaugurat printr-un ceremonial de excepție

0

Ceremonial de excepție la Casa Memorială ”Alexandru Ioan Cuza” din Bârlad, joi, 20 martie, când s-au împlinit 205 ani de la nașterea marelui domnitor, fiu al Bârladului, și când a fost inaugurat imobilul recent consolidat, restaurat și reabilitat.

Evenimentul a deschis ediția din acest an a ”Zilelor Cuza” și s-a bucurat de asistența a zeci de localnici, cadre didactice, elevi, oameni de cultură, artiști, reprezentanți ai unor importante instituții din oraș, cadre militare în rezervă, membri ai partidelor politice etc.

Un sobor de preoți, în frunte cu protopopul Andrei Mereuță, a oficiat o slujbă religioasă de sfințire a clădirii, după care Garnizoana Bârlad a asigurat un impresionant ceremonial militar. Această tradiție, obișnuită în anii ‘90 și prima parte a anilor 2000, a fost întreruptă în urmă cu 20 de ani, atmosfera festivă devenind complet nepotrivită stării avansate de degradare în care se afla Casa Cuza.

Dintre oficialități, în afară de primarul Dumitru Boroș și de viceprimarul Florin Palade, în calitate de gazde ale evenimentului, au fost prezenți prefectul Eduard Popica și deputatul Adrian Solomon. Alături de ei au luat cuvântul venerabilele profesoare Elena Monu, președinta Academiei Bârlădene, și Oltea Rășcanu Gramaticu, președinta Societății de Istorie – filiala Bârlad, Mircea Mamalaucă, directorul Muzeului ”Vasile Pârvan”, preotul Cosmin Gubernat, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Hușilor, și Laurențiu Chiriac, directorul Direcției de cultură din cadrul Primăriei Bârlad, organizatoarea ”Zilelor Cuza”.

Inaugurarea noii versiuni a clădirii este primul pas spre muzeul care va lua ființă aici și care va fi închinat memoriei celui care a făurit România Modernă.

”Proiectul de readucere la viață a acestui petec de pământ pe care au călcat cuzeștii este parte a preocupărilor noastre de conservare și valorificare a memoriei culturale a Bârladului. Pentru că, alături de misiunea de a lăsa celor care vin în urma noastră un oraș, funcțional, civilizat și plăcut, se află și misiunea de a le asigura accesul la moștenirea culturală lăsată de cei care au scris istoria acestui oraș. Bârladului i-a fost scris să fie locul unde a pășit în viață omul care a înfăptuit Unirea Moldovei cu Țara Românească. Avem o stradă care-i poartă numele, un liceu, o statuie, busturi, dar orașul natal al domnitorului îi este dator și cu un muzeu, o casă memorială. Nu cred că este un loc mai potrivit pentru o asemenea destinație decât clădirea care a aparținut familiei sale și în care nu este exclus să fi pășit și el.

 

Casa Cuza, sub noua sa înfățișare și destinație va deveni un punct de referință la Bârlad. Va fi, de la intrare și până la ieșirea din curte, despre domnitorul care s-a născut în orașul care a fost reședința Țării de Jos a Moldovei. Va fi despre reformele sale, despre epoca sa și despre oamenii care l-au înconjurat și care au rămas în istoria țării. Pentru că istoria modernă a României și-a scris prima pagină pe 20 martie 1820, la Bârlad”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Lucrările la Casa Cuza, situată pe strada care poartă numele domnitorului, au început în octombrie 2023.

Inițiativa a apărut ca o nevoie stringentă de salvare a acestui imobil, care a aparținut familiei domnitorului și care se afla într-o avansată stare de degradare.

Casa era construită din lut și paie, structura de rezistență fiind realizată în totalitate din lemn. Cele 9 încăperi (două holuri și 7 camere, unele adăugate de diverșii chiriași, în prelugirea construcției originale), aveau pardoseli din pământ sau parchet putred.

De altfel, inundațiile și incendiile care s-au abătut asupra Bârladului, de-a lungul timpului, dar și lipsa lucrărilor de întreținere a imobilului au dus la deprecierea totală a acestuia.

Valoarea proiectului de consolidare, restaurare și reabilitare a Casei Cuza a fost de peste 2,3 milioane lei, fonduri alocate de la bugetul de stat și de la bugetul local al municipiului Bârlad. E important de subliniat ca direcționarea fondurilor de la bugetul de stat s-a făcut de fostul senator Mihail Iulian Bîca și de deputatul Tudor Polak, în 2023.

Lucrările au adus o nouă recompartimentare și refuncționalizare a clădirii, în acord cu viitoarea sa destinație de muzeu dedicat memoriei Domnitorului Unirii.

Astfel, imobilul, este compus acum din patru spații expoziționale, două holuri, un atelier, un spațiu tehnic și un grup sanitar, a căror suprafață totală este de 114,7 mp.

Au fost efectuate lucrări de intervenție la structura casei, prin consolidarea fundației și aducerea acesteia de la cota 0,6 m la 1,20 m, și realizarea unui sistem hidroizolant.

Alte lucrări realizate:

– cerdac cu structură din lemn cu soclu din beton armat

– cadre din lemn de stejar pentru uși și ferestre

– inserarea unor elemente de consolidare din lemn de stejar la colțuri și intersecții de pereți

– refacerea integrală a pereților, pardoselilor, planșeului, șarpantei, acoperișului

– refacerea trotuarelor și sistematizării pe verticală din exteriorul clădirii

Au fost asigurate și modernizate utilitățile generale.

Clădirea a fost dotată cu echipamente tehnologice de ultimă generație:

– sistem voce-date

– sistem control acces

– supraveghere video

– instalație de avertizare în caz de incendiu

– sistem de alarmare în caz de intrare prin efracție

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.