Constantin Constantinescu, fostul primar al municipiului Bârlad, s-a înscris oficial în cursa pentru Primăria Bârlad, candidând pentru a patra oară pe listele PSD. Constantinescu a fost primar al Bârladului timp de trei legislaturi consecutiv, între 2004 și 2015. Și-a întrerupt cel de-al treilea mandat de bunăvoie, motivele și urmarea acestui episod unic în istoria recentă a urbei fiind dezvăluite, după cum anunță conducerea partidului, într-un interviu filmat ce va fi difuzat în seara de 27 august.
În cursul zilei de ieri, dosarul său de candidatură a fost depus la Biroul Electoral de Circumscripție (BEC), concomitent cu ale membrilor PSD Bârlad care reprezintă propunerea partidului pentru viitorul Consiliu Local.
Mai mulți membri ai partidului, în frunte cu deputatul Adrian Solomon, președintele organizației municipale, au fost prezenți la Cinematograful ”Victoria”, unde este stabilit sediul BEC, pentru a fi alături de colegii lor candidați.
Lista PSD Bârlad pentru CL conține 27 de persoane, cei mai mulți ocupanți ai primelor zece poziții fiindu-le cunoscuți bârlădenilor din legislaturile trecute, când au mai fost aleși în funcția de consilier local. Cu două excepții. Iată lista:
1. Constantinescu Constantin
2. Plăcintă Gabriela
3. Apostu Dorin Neculai
4. Huiban Andrei Teodor
5. Dumitrașc Andi Constantin
6. Filip Ion
7. Răducanu Sorinel Viorel
8. Motrea Georgică
9. Mircea Nicolae Leonte
10. Matei (Vasilache) Aneta
Andi Dumitrașc și Aneta Matei – reprezentantul tinerilor și cel al pensionarilor în Consiliul Local Bârlad
Prima noutate a listei propusă de PSD pentru Consiliul Local Bârlad este Andi Dumitrașc, președinte al Tineretului Social Democrat Bârlad, de aproape doi ani. Este fiul regretatului Viorel Dumitrașc, fondatorul celei mai mari firme de construcții din județ, SC Urban Proiect.
Al doilea nume nou pe lista pesediștilor este Aneta Matei. Deși are o vechime considerabilă ca membru al PSD Bârlad, Aneta Matei candidează pentru prima dată pentru o funcție publică. Este pensionară, conduce corul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor și, în trecut, a lucrat la Agenția CFR.
De pe locul 11, lista PSD pe care alegătorii bârlădeni o vor găsi în buletinele de vot la alegerile de pe 27 septembrie, este ocupată de: Zară Costel, Platon Didona Cornelia, Pascal Ilie, Popa Catinca, Iamandi Marius, Angheluță Eduard, Catană Florea, Prisecaru Cristian Antonel, Langascheck Ingrid Ioana, Bunea Marin, Darie Camelia Monica, Lupu Alexandru Iulian, Starodub Constantin, Galiță Alexandru, Gîlea Constantin, Bobeică Adrian Nicolae, Pricop Ghiorghe.
Dezvăluiri despre Constantinescu, pe 27 august!
Despre propunerile PSD Bârlad, deputatul Solomon, liderul organizației, spune că lista răspunde tuturor intereselor municipiului Bârlad:
”Avem și tineri, avem și pensionari, și antreprenori, sunt și profesori, avem un spectru larg de domenii socio-economice pe care îl acoperim. De aceea, sperăm la un rezultat foarte bun. Ceea ce ne interesează pe noi dincolo de majoritatea în viitorul CL este ca domnul Constantin Constantinescu să își reînnoade firul mandatului din 2015, întrerupt din cauze ce țin de niște lucruri pe care le veți afla pe 27 august, la orele 20.00, atât pe pagina de Facebook a domniei sale, cât și la Media TV”.
Candidatul partidului, Constantin Constantinescu, a declarat că actuala formulă a echipei propusă de partid e tot ce are nevoie pentru a-și continua lucrurile neterminate în 2015. Este anul când a preferat să se retragă de la cârma orașului, pentru a da timp Justiției să se lămurească asupra nevinovăției sale, lucru care s-a și întâmplat atunci când aceasta a conchis că acuzațiile care i s-au adus lui Constantinescu sunt nefondate.
”Prin această listă, formată din oameni cu multă experiență, dar și din oameni de viitor, sunt convins că speranțele bârlădenilor de a avea un oraș așa cum îl visează au șanse mai mult ca oricând să se împlinească. Cei aproximativ 12 ani în care am fost primar a fost o perioadă de realizări, deși nu am reușit să duc la capăt toate lucrările. În ultimii patru ani au fost continuate unele dintre lucrările începute de mine, între care aș menționa canalizările din Munteni – Podeni, sala de sport de la Școala «Iacov Antonovici». Din păcate, sunt și lucrări nefinalizate, unele chiar foarte importante. De aceea, ar fi drept ca eu și echipa mea să primim din nou șansa de a prelua frâiele orașului pentru a duce la bun sfârșit aceste lucrări cât și altele pe care le vom prezenta la timpul potrivit în proiectul meu pentru următorii patru ani”, a declarat candidatul PSD, Constantin Constantinescu. (Simona MIHĂILĂ)