Acasă Politic (VIDEO) De ce au nevoie liberalii bârlădeni de o rețea de conturi...

(VIDEO) De ce au nevoie liberalii bârlădeni de o rețea de conturi false pe Facebook?

0

Material de propagandă electorală, comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Vaslui. Cod unic de identificare mandatar financiar coordonator: 21200019

De multă vreme, în peisajul pestriț al Facebook bârlădenii au de a face cu prezența unor ”persoane” intrate insiduos pe grupurile de socializare, acolo unde pozează în cetățeni cinstiți, dezinteresați de viața politică dar, culmea întâmplării, teribil de încântați de activitatea de primar a lui Dumitru Boroș.

Și tot din întâmplare, acești cetățeni ”obișnuiți” ai Bârladului devin suspect de agresivi în interacțiunile cu cetățenii care își permit să îl critice pe primar.

Conturile în cauză mai au în comun faptul că, fie nu au poze de profil, fie pozele sunt ale unor persoane din alte țări, sau apar în unghiuri ce nu permit identificarea figurilor.

Nu conțin informații personale, nu contin fotografii din viața cotidiană, iar majoritatea nu au postări și nici prieteni (în cel mai bun caz, listele de prieteni sunt de formă, alcătuite preponderent din conturile unor instituții sau ale unor afaceri private).

Sunt niște conturi lipsite de conținut, neasumate, ce par a fi fost create doar cu scopul de a pătrunde pe grupurile de socializare și a a face campanie lui Dumitru Boroș și PNL. Evident, mai au în comun faptul că niciun partid nu e bun cu excepția PNL. În cadrul dialogurilor în care apar, dacă nu au argument în fața unor critici exprimate de oamenii nemulțumiți la adresa lui Boroș, devin agresivi.

Există și o categorie de altfel de conturi, tot din siajul PNL Bârlad. Cei din spatele lor ”trudesc” chiar de ani de zile să creeze aparența unei identități cu rădăcini în comunitatea locală. E vorba de profiluri atent construite (puține, ce-i drept), cu poze furate de pe conturi reale (străine de zona noastră geografică), și liste de prieteni masive, alcătuite în timp.

Domnule Boroș și toți ai dumitale care umblați cu prostii din astea, sunteți penibili, domnule!”

Despre întreaga rețea de conturi false care îl laudă pe Boroș s-a vorbit concret într-o conferință de presă susținută la sediul PSD, de deputatul Adrian Solomon.

”Una dintre practicile PNL din această campanie este să umple internetul de conturi false. O parte din aceste conturi au rolul de a comenta la postările altora, creând impresia ca sunt simpli cetățeni foarte mulțumiți de activitatea primarului, iar o altă serie de conturi se ocupă cu postări despre activitatea și candidații PSD. Unul dintre acest conturi poartă numele «Constantin Eugen». Este un cont făcut de Vlad Stoian Alexandru, candidat PNL la Consiliul Local Bârlad. El a făcut contul, dar altcineva îl utilizează. Are în listă vreo câteva mii de «prieteni» și a atașat și niște poze ale unui cetățean. Din informațiile noastre, cetățeanul din poze nu este din Bârlad și e foarte probabil nici nu are știință de existența pe mapamond a Bârladului. Omul, nu doar că nu are poze din Bârlad sau din Vaslui, dar nici măcar din România? Domnule, chiar numai aiurea umbli, prin Dubai și Barcelona? Nu mai vii și tu pe «acasă», la Bârlad? Se pare că poza este a unui arab. Sperăm să fie viu, să nu se fi detonat. Iar dacă vede pozele sale în urma acestei conferințe, atunci să reacționeze.

Contului stimabilului Constantin Eugen nu are nicio altă informație: studii, loc de munca etc. Cine își face cont de Facebook și nu are nimic de ascuns menționează acolo niște lucruri reale. Nu apare în această rețea ca să înjure PSD-ul toată ziua. Postarile individului sunt pline de invective și de așa-zise dezvăluiri despre candidații noștri, pe care nu și le pot asuma public. Domnule Boroș și toți ai dumitale care umblați cu prostii din astea, sunteți penibili, domnule!”, a spus deputatul Solomon.

https://www.facebook.com/PSD.Organizatia.Municipala.Barlad/videos/248360146500539/?epa=SEARCH_BOX

Social democrații au identificat, și alte conturi puse în slujba primarului Boroș, cum ar fi Klaus Kim (anihilat, între timp, de desele raportări la Facebook), sau Alfred Albert.

”E domnul Arnăutu, bețivanul primăriei și al Bârladului, care asta face la serviciu. Când îl vedeți pe Facebook sub această identitate, dați-i block, ca să nu vă amețească cu halena alcoolică. Al cont este Jerry Kane, care are la profil o poză cu o carte de vizită de taximetrist și un număr de telefon. Mai este Miruna Alexandrescu, care are la profil o fată cu părul lung. Probabil că pornirile lui Vlad Stoian Alexandru, care este în spatele acestui cont, sunt către această natură feminină. O mai avem pe Amalia Trică. Aceasta este proiecția ideală a doamnei Boroș. Când se uită în oglindă, probabil așa se vede. Ana Hrincu este, se pare, tot doamna Boroș. Probabil au și jocuri de societate de genul «În seara asta sunt Ana Hrincu ». Îl mai avem și pe Ganea Angelos, tot un cont fals, fără referințe. Astea sunt o parte din conturile false care îi fac campanie lui Boroș pe Facebook. Foarte onorabil, domnule Boroș”, a mai spus Solomon.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.