Doi tineri morți, în urma unui cumplit accident rutier la ieșirea din Huși
Doi tineri, în vârstă de 19 , respectiv 24 de ani, și-au pierdut viața în această seară, în urma unui cumplit accident rutier care a avut loc la ieșirea din municipiul Huși, în zona Dobrina.
În accident au fost implicate două autoturisme. Alte trei persoane au fost rănite.
”La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate, două persoane fiind încarcerate și în stare de inconștiență, o a treia victimă fiind evacuată de ceilalți participanți la trafic. Echipajele de intervenție au executat manevre pentru descarcerarea celor două victime, echipajele medicale efectuând concomitent și protocolul medical specific în astfel de accidente rutiere. Din nefericire, după efectuarea manevrelor de resuscitare, medicul de pe ambulanța SMURD a fost nevoit să declare decesul celor două persoane găsite încarcerate. Cele două victime decedate sunt doi tineri cu vârste de 19 și 24 de ani. O a treia victimă, un bărbat a suferit politraumatisme ale membrelor inferioare, acesta fiind transportat la cea mai apropiată unitate medicală de urgență. Celelalte două persoane implicate în accident au evaluate, însă nu au necesitat îngrijiri medicale. Cauza și circumstanțele producerii acestei tragedii sunt cercetate de colegii polițiști”, a transmis Marius Stanciu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de urgență Vaslui.