Replică usturătoare a lui Daniel Olteanu pentru Dumitru Boroș, la finalul a două luni de campanie în care au curs atacurile, minciunile, calomniile și jignirile din partea PNL Bârlad.
„Această campanie a fost una în care PNL Bârlad a avut un singur obiectiv: să murdărească totul și să mă murdărească pe mine. Dl. Dumitru Boroș a ratat, însă, ținta în ultimele două luni pentru un motiv simplu: eu NU sunt ca el. Atacurile repetate, jignirile, minciunile și încercările infantile de a mă defăima sunt un eșec de la un capăt la altul. Și toate dovedesc disperarea unui primar slab, a cărui activitate, comparată cu a multor primari de comune din județul nostru, e mult, mult sub așteptări.”, susține Daniel Olteanu
Acesta subliniază că primarul Bârladului s-a făcut de râs și le-a râs în nas bârlădenilor care au avut și au în continuare așteptări mari și foarte mari cu privire la modul în care trebuia și trebuie să se dezvolte orașul.
https://www.facebook.com/daniel.olteanu.581525/videos/643262393057912/
«Domnule primar Boroș, am un mesaj simplu pentru dumneavoastră: v-ați făcut de râs. Și știți de ce? Pentru că, râzând de mine și de planurile mele pentru Bârlad, mai exact de acele propuneri ambițioase, care au transformat complet, în câțiva ani, alte orașe, le-ați râs în față bârlădenilor care au așteptări mai mari decât puteți duce și face dumneavoastră.
În această campanie, ați dovedit mai mult decât oricând că sunteți un primar slab, care nu acceptă critica, care calcă în picioare bunul-simț și opiniile altora și, mai ales, care nu știe să piardă. Ați pierdut, domnule Boroș! Încă din clipa în care m-ați alungat din PNL, încă din clipa în care mi-ați furat munca din Parlament (proiectul Autostrada Vasluienilor) și totul a culminat cu momentul în care mi-ați furat până și imaginea și discursul.», a spus Daniel Olteanu, care a reclamat inclusiv la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) faptul că PNL Bârlad a furat și falsificat videoclipurile sale de campanie, denigrându-l într-un mod grosolan.
Daniel Olteanu a concluzionat: «Domnule încă primar Boroș, ați aruncat cu noroi și ați râs… pentru că atât puteți. Bârlădenii merită mai mult decât puteți face dvs. și s-au convins că Bârladul câștigă doar cu un primar puternic!»
Material de propagandă electorală, comandat de Partidul Alianța Liberalilor și Democraților – ALDE, filiala județeană Vaslui . Cod unic de identificare mandatar financiar coordonator: 21200063