de Simona MIHĂILĂ
Municipiul Bârlad se confruntă cu o situație pe cât de absurdă, pe atât de revoltătoare: medicii de la Spitalul de Urgență ”Elena Beldiman” din Bârlad refuză să se implice în procesul de vaccinare a bârlădenilor, așa încât mii de oameni – bătrâni și bolnavi incurabil – riscă să devină victime sigure ale infectării cu Covid-19, în perioada imediat următoare.
Cele câteva cadre medicale care au acceptat încă de la deschiderea Centrului de vaccinare de la Școala ”Episcop Iacov Antonovici” să se pună la dispoziție sunt în aceste momente aproape epuizate. Nu mai fac față programului suprasolicitant, iar colegii lor refuză să li se alăture.
Totul se întâmplă în condițiile în care, mulți dintre medici nu fac de un an de zile decât să își încaseze salariile. Așa cum bine se știe, din martie anul trecut, spitalul de la Bârlad nu tratează decât pacienți bolnavi de Covid. Cu excepția câtorva secții, și cu excepția câtorva perioade de vârf, prin spitalul bârlădean a bătut vântul. În schimb, salariile au mers strună, la fel ca și sporul de COVID, chiar și în cazul cadrelor medicale care au avut internat pe secțiile unde lucrează de la ZERO până la un pacient infectat. Pentru că legea nu a făcut diferență între cei care și-au pus viața în pericol și cei care nu dădeau pe la serviciu zile întregi.
La momentul declarării pandemiei sute de bârlădeni și-au rupt de la gură ca să depună, fiecare după puterile sale, bani în conturile spitalului. Pentru ca ”îngerii în halate albe”, ”eroii din linia întâi”, să aibă cu ce-și cumpăra echipamente de protecție. Zeci de firme au făcut donații impresionante pentru achiziționarea de aparatură medicală, o sumedenie de oameni de afaceri au contribuit cu echipamente, măști, mănuși, combinezoane, aparatură. Exact cum au făcut și câteva asociații umanitare.
Iar acum, nu are cine să ne facă o injecție! ”Eroii din linia întâi” ne-au întors spatele.
Situația disperată a fost pusă în lumină vineri, la finalul ședinței Consiliului Local, de primarul Dumitru Boroș. Acesta le-a amintit medicilor că au o datorie morală față de oameni:
”Fac un apel la medicii din Spitalul de Urgență «Elena Beldiman» din Bârlad și la medicii de familie din localitate să se alăture acțiunii de vaccinare. Nu avem cu cine să vaccinăm! Urmează zile de foc! Sunt câte 200 de oameni programați. Și le spun medicilor doar atât: comunitatea a întins o mână spitalului atunci când a avut nevoie. Iar ajutorul pe care l-am dat noi, municipalitatea locală, în ultimii patru ani se ridică la 100 de miliarde. Cred că e timpul ca medicii de la Spitalul de Urgență să întoarcă gestul către bârlădeni. Sunt zile foarte grele la Centru de vaccinare. Medicul care coordonează acest centru este în situația de a-l închide”.
Întreaga declarație e primarului Dumitru Boroș poate fi urmărită în înregistrarea video de mai jos (de la minutul 0:31):
Medicii si celelalte cadre medicale sunt intradevar eroi ca NU fac injectia cu otrava barladenilor. Bravo lor ca boicoteaza programul de lichidare a oamenilor! Felicitari!