de Simona MIHĂILĂ
Pericol public! Elevii și profesorii Școlii Gimnaziale ”Vasile Pârvan” Bârlad trăiesc zi de zi coșmarul gazării, fără să poată face nimic.
Coșurile de evacuare a gazelor arse de la centralele termice din clădirea vecină, situată extrem de aproape, scot ore întregi pe zi cantități imense de fum direct în ferestrele școlii.
Aerul devine irespirabil în clase. Deși elevii și cadrele didactice evită să deschidă geamurile, în ciuda faptului că aerisirea sălilor s-ar impune de mai multe ori pe zi, noxele de alături, unde funcționează o sală de fitness, reușesc să pătrundă.
Zilele trecute, câtorva elevi li s-a făcut rău, iar directorul Daniel Ștefănică a fost nevoit să îi evacueze din clasele în ferestrele cărora băteau norii de fum de la centrala vecinilor.
”A scoate copiii din clase este o măsură excepțională, pe care nu o putem lua tot timpul. Spațiul este insuficient, nu ne permitem luxul de a ține niște săli de clasă goale: Și nici nu e normal”, ne-a declarat directorul școlii.
Daniel Ștefănică a precizat că a sesizat și Primăria Bârlad în legătură cu această situație. În ”control”, a fost trimisă Poliția Locală care, după o vizită la sala de fitness a comunicat rezultatul ”verificărilor”.
”Mi-au spus că proprietarii vecini au toate aprobările. Iar eu mă întreb: au aprobare să îmi gazeze copiii? E posibil? Cine aprobă așa ceva?”, a spus directorul Școlii ”Vasile Pârvan”.
O altă întrebare care se pune: pe copii, cine îi protejează? Cine apără sănătatea copiilor în fața consecințelor aprobărilor abuzive?
Contactată de reporterii Ziarului Obiectiv, Garda de Mediu Vaslui a trimis o echipă care a verificat situația de la Școala ”Vasile Pârvan”.
Același lucru îl va face și Direcția de Sănătate Publică (DSP).
”Am primit o sesizare de la conducerea școlii. Luni, 28 februarie, o echipă de inspectori va merge aici pentru a verifica cele sesizate. Dacă se confirmă, fiind vorba de o colectivitate, cu siguranță DSP se va implica în rezolvarea acestei probleme”, a dat asigurări, pentru Ziarul Obiectiv, Mihaela Vlada, directorul executiv al DSP Vaslui.
Vom reveni cu detalii despre concluziile și măsurile pe care le vor lua în acest caz instituțiile menționate, dar și Primăria Bârlad, care nu a comunicat deocamdată un punct de vedere.
Academician Prof. dr. DhC Gheorghe Benga, despre efectele inhalării de gaze arse: ”De la probleme în dezvoltarea neuropsihică a copilului, până la cancer”
Despre poluare pe geam de la vecinii cu centrale, specialiștii spun că este mai nocivă decât cea cauzată de traficul auto.
”Concluzii ale cercetărilor efectuate în 15 ani arată că poluarea la interior este mai complexă decât cea de la exterior, concentraţiile unor poluanţi, ca de exemplu dioxidul de azot, fiind mai mari la interior. În cazul centralelor termice de interior, la deschiderea ferestrelor intră tot aerul poluat prin gazele arse. Când se deschid ferestrele, concentraţia poluanţilor la interior devine egală cu cea de la exterior. După închiderea ferestrelor, concentraţia la interior se menţine crescută un timp îndelungat! Arderea gazelor naturale produce inevitabil radicali liberi. Nu există boală în care să nu fie implicaţi radicalii liberi: de la probleme în dezvoltarea somatică şi neuropsihică a copilului, până la accelerarea procesului de îmbătrânire şi cancer.
Nu trebuie să uităm că, în cazul centralelor de apartament, poluanţii evacuaţi în aerul respirabil din vecinătatea blocurilor de locuinţe se adaugă la cei emişi de alte surse: poluanţii industriali, gazele de eşapament ale maşinilor etc. Poluarea de lungă durată cu produse de combustie afectează parametrii funcţiei pulmonare, scade capacitatea de muncă, scade capacitatea de efort a organismului, scade rezistenţa organismului la îmbolnăviri acute”, arată acad. Prof. dr. DhC Gheorghe Benga, din cadrul filialei Cluj a Academiei Române, medic în cadrul Laboratorului de Explorări Genetice a Spitalului de Urgenţă Cluj-Napoca, citat de publicația Ziarul de Iași.
De la poliția locală , mai bine veneau de la CUP,