Comuna Șuletea face un nou pas spre civilizația modernă. Din această săptămână, toate cele patru sate ale comunei sunt iluminate printr-un sistem nou, ce va funcționa fără sincopele obișnuite și care va aduce economii serioase la bugetul local.
Montarea noilor lămpi de tip led face parte dintr-un proiect cu fonduri europene depus de conducerea primăriei încă din 2017.
”Comuna noastră are parte, de acum înainte, de unul dintre cele mai performante sisteme de iluminat public. În momentul de față este implementat în proporție de 50 – 60%, urmând ca până la sfârșitul anului lucrările de montare a noilor lămpi să fie finalizate în toate cele patru sate ale comunei. Chiar în această seară (3 august – n.r) am străbătut toate drumurile comunei pentru a verifica modul în care funcționează. Ca primar, marea mea bucurie este că aceste becuri nu se vor mai arde tot timpul și nu vom mai risipi banul public pentru reparații, înlocuiri etc. ”, a declarat pentru Ziarul Obiectiv primarul comunei Șuletea, Ciprian Robert Tamaș.
Edilul-șef a mai spus că noul sistem de iluminare stradală este unul inteligent, cu lămpi economice care se autoreglează, în așa fel încât intensitatea să se adapteze luminii naturale.
”Mai exact, pe măsură ce afară se luminează de ziuă, lămpile își reduc lumina proprie, până se sting de tot, fără a avea nevoie de intervenția noastră. Acest lucru nu se întâmplă la becurile clasice care pot rămâne permanent aprinse dacă cineva nu întrerupe iluminatul stradal pe timp de zi”, a explicat primarul Tamaș. (Simona MIHĂILĂ)